g4g3t's BloG!

14 Jun, 2009

Un concurs

Posted by: Cristi In: 100%

Mulţumesc prietenilor pentru că m-au îndrumat să întru în acest concurs organizat de blog18 si gazduire-blog.ro. Concursul se numeşte “Influenţa blogului în viaţa ta”. Acum să povestim despre aceasta. Influenţa blogului în viaţa mea a fost foarte mare, adică mare în sensul că a contribuit la dezvoltarea mea, la socializarea mea cu oamenii de zi cu zi şi ….

m-a ajutat să scap de frica de a “comenta” de a vorbi cu cei din jur.

Înainte de a mă apuca de blogging eram să spun un tip mai retras, nu îmi plăcea foarte mult să discut cu cineva despre un anumit subiect, nu acceptam critici la adresa mea plus multe altele, şi precum toţi bloggeri noi înainte eram gammeri dar dacă doriţi să mă credeţi nici jocurile nu prea le suportam atunci când mi-am cumpărat pc-ul.

Blogul nu reprezintă pentru mine “un loc de muncă” cum reprezintă pentru alţii, eu chiar “iubesc” să fac asta şi mi-a intrat în reflex, în fiecare zi dacă nu intru 1 minut pe blog parcă sunt ca atunci când eşti mic şi te uiţi sub bradul de crăciun şi vezi că nu ai primit nimic. Având în vedere termenul blogger pentru mine nu este foarte potrivit pentru că orice “om cu blog” mai are de învăţat câteceva în viaţa asta virtuală.

Deci îmi pare bine că am făcut cunoştinţă cu bloggingul şi asta am făcut-o datorită TV-ului care mai acum 1-2 ani spunea ceva despre blogguri că sunt puţine în România şi au un succes foarte mare, m-am interesat despre blogging şi am încercat marea cu degetul. Înainte de a mă apuca de blog, nu eram aşa sensibil sincer vorbesc fără să impresionez pe cineva, adică veneai la mine că ai nevoie pentru nu ştiu cine, ce copil acum dacă mă uit mai bine la toţi ceilalţi din jurul meu sunt mai milos decât eram înainte, am învăţat ce este acela respectul, pentru că poate înainte de blog eram un bădăran care ştia să folosească doar messengerul ca mod de comunicare, şi pe acesta îl foloseam prost iar pe deasupra îmi mai stricăm şi obiceiul de a scrie cu litere normale deviand la prescurtări banale.

Am învăţat că toţi ceilalţi din bloggosfera mai buni sau mai puţini buni trebuiesc respectaţi indiferent de ce se întâmplă, la orice greşeală nu trebuie luată în râs, dacă poţi ajută-l pentru că e om şi după cum ştiţi este omeneşte să greşim, prin concluzie mulţumesc mamă că m-ai ajutat să “bag” netu’ acasă că uite aşa am făcut cunoştinţă cu bloggingul. Vă mulţumesc ! Şi succes în continuare celorlalţi participanţi!

1 Response to "Un concurs"

1 | Concurs Blog18 în colaborare cu gazduire-blog.ro | Blog18

June 17th, 2009 at 10:57 am

Avatar

[...] Sunetul-mai-tare 2. Blogul turkului 3. EverZor 4. Costi 5. Ionuţ Andrişan 6. Mihăiţă 7. Andrei Amos 8. Samo Etichete: concursuri, hosting [...]

Comment Form

Reclama

Who's Online

3 visitors online now
3 guests, 0 members
Map of Visitors
Powered by Visitor Maps

Blog Music!


Inscrie-te si incepe sa faci bani

Donate

Tags

Theme Tweaker by Unreal